Mecanismele culturii. O perspectivă evoluționistă

Genetica, epigenetica, psihologia și antropologia cercetează dimensiunile multiple ale evoluției, în care operează mecanismele transmiterii informației genetice sau culturale.

Noi studii din domeniul epigeneticii relevă faptul că experiențele strămoșilor noștri pot avea un efect asupra vieții noastre, sub forma „transmiterii transgeneraționale a informațiilor de mediu”. Genele suferă mutații cauzate de schimbările de mediu, iar moștenirea genetică se schimbă odată cu acestea. Spre exemplu, o perioadă de stres excesiv poate fi adăugată genomului, sub forma unui strat suplimentar de informații care este plasat deasupra secvențelor ADN.

Dacă cercetările din domeniul epigeneticii pot fi cuantificate prin metode cantitative, transmiterea informației culturale de la o generație la alta scapă rigorii și devine un subiect intens dezbătut de profesioniști din diferite domenii, care își aduc aportul la teoria culturii.

Acum aproape jumătate de secol, etologul și biologul evoluționist Richard Dawkins populariza în lucrarea sa controversată “Gena egoistă” două teorii: „egoismul” genetic și conceptul de „meme” sau difuziunea memetică.

În timp ce dezbaterea din jurul genei egoiste a fost tranșată, prin repudierea reducționismului văzut drept inadecvat pentru lumea complexă a biologiei, discuțiile generate de tema difuziunii memetice au devenit productive, mai ales pentru studierea culturii.

Pentru Dawkins memele sunt unităţi de transmitere culturală analoage genelor, doar că în cazul memelor nu se transmite informaţie genetică ci informaţie culturală. Memele nu sunt entităţi empirice dar pot fi identificate prin efectele pe care le produc. Sunt purtate de vehicule precum cărţile, lucrările de artă, uneltele sau poveştile și depind de întruparea lor în artefacte.

Perspectivele dezvoltate ulterior în lucrările lui Daniel Dennett sau Susan Blackmore completează abordarea evoluţionistă a transmiterii informaţiei de la subiect către lume şi înapoi la subiect, iar mecanismul de transmitere desemnat este imitaţia.

„Reprezentările mentale sunt transmise atunci când un individ observă comportamentul unui alt individ și încearcă să-și însușească reprezentarea care a condiționat acel comportament. Acest proces nu este perfect însă majoritatea oamenilor au o tendință psihologică către transmitere conformă. O astfel de transmitere corectează erorile din proces. Deținerea unei îndemânări, succesul și prestigiul transformă oamenii în agenți de copiat și imitat.”

Susan Blackmore susține faptul că memele, care suferă mutații de la individ la individ, dobândesc capacitatea de a transforma indivizii în „mașini de meme”, asigurându-și astfel  perpetuarea. Teoria memelor este foarte apreciată de cercetătorii care adoptă o abordare epidemiologică a răspândirii informațiilor, unele idei devenind mai „contagioase” decât altele.

Dawkins puncta în finalul cărții care i-a adus notorietatea că într-o societate a cărui pilon central este cultura, o persoană nu trebuie să aibă neapărat descendenți pentru a influența viețile altor indivizi, chiar și după milenii de la moarte:

“Dacă însă contribuiţi la cultura lumii, dacă aveţi o idee bună, compuneţi o partitură […], scrieţi o poezie, s-ar putea ca ele să trăiască, intacte, mult timp după ce genele dumneavoastră s-au dizolvat în fondul genetic. S-ar putea ca Socrate să nu mai aibă nici măcar una sau două gene vii în lumea de astăzi, după cum remarca G. C. Williams, însă cui îi pasă? Complexelor memetice ale lui Socrate, Leonardo, Copernic şi Marconi le merge în continuare foarte bine.”

Criticii perspectivei propuse de difuziunea memetică atacă în primul rând „natura” acestor unități de informație precum și eficiența sau importanța lor în ansamblul teoriei culturii. Memele nu sunt pentru aceștia replicatori eficienți, informația culturală nefiind transmisă intact asemeni genelor. În acest sens orice alt proces de transmitere culturală care determină replicarea fidelă sau mai puțin fidelă a cunostințelor va opera asemănător.

O altă abordare critică aduce în discuție importanța dependențelor secvențiale presupuse de achizițiile culturale, precum și variabilitatea procesului de transmitere.

Însăși ideea de memă a evoluat și a suportat mutații. Memele internetului de astăzi sunt o deturnare a teoriei originale. Ele conțin mesaje ironice la adresa unor evenimente sau situații din viața cotidiană, devenind o satiră care taxează tarele societății.  În loc să se răspândească în spiritul selecției darwiniene, ele sunt alterate deliberat de creativitatea umană, mutațiile fiind proiectate, nu întâmplătoare.

Text&foto: Alexandra Rusu

Bibliografie:

1. Susan Blackmore, On memes and “themes”, [http://www.ted.com/talks/lang/en/susan_blackmore_on_memes_and_

temes.html].

• Richard Dawkins, The Selfish Gene, 1976, Oxford University Press, Oxford.
• Daniel Dennett, Darwin’s dangerous idea,  Sciences35. 3, May 1995.
• Joseph Heinrich, Robert Boyd, Peter J. Richerson, Five misunderstanding about cultural evolution, Springer Science+ Business Media, LLC April 2008, 19:119-137.
• A. Alvarez, Techne: Research in Philosophy and Technology, 2005, vol.9, nr.2.