Autor: Alexandra Rusu
Absorbiți de societatea hiper-tehnologică, din ce în ce mai lipsită de repere morale, ne întoarcem privirea cu nostalgie spre feeria socială a Belle Époque, „o lume (aparent) ordonată, cu delimitări clare […] în care toate aveau o normă, o măsură și o pondere precisă.”
Pentru elita marilor capitale ale Europei, Belle Époque a însemnat o perioadă de retragere în privilegii și lux, precum și de apărare a valorile consacrate ale secolului al XIX-lea, care primau în fața înclinațiilor sau dorințelor individului.
Emulând protipendada franceză și a cea vieneză, familiile înstărite din București, își petreceau zilele afișându-și statutul și averea; onorau invitații la ceai, mergeau la plimbare, serveau masa la cele mai bune restaurante sau luau parte la evenimente mondene. Litania actelor sociale este surprinsă de Gabriela Adameşteanu în romanul „Dimineaţă pierdută”, prin vocea unei reprezentante a burgheziei înstărite: ,,Mi-a plăcut să călătoresc, să dansez, mi-a plăcut la nebunie să merg la spectacole. Cu Lulu mă duceam la toate balurile, dansam toată noaptea şi dimineaţa […], când mă întorceam cu trăsura acasă, […] stabileam ce avea de gătit [femeia în casă] în ziua aceea, vedeam ce mai este de făcut prin casă… Pe urmă ieşeam din nou cu trăsura, făceam comenzi pentru o săptămână, după-amiaza din nou vizite sau la un spectacol.’’
În această lume ordonată iluzoriu, familiile influente aveau datoria să conducă prin exemplu-o ghidare morală materializată în coduri de conduită foarte stricte. Răspândite în toate mediile sociale, regulile „aveau scopul de a completa legile civile, atrăgând atenția asupra gravelor consecințe ale practicării voite sau nu a defectelor sociale (a viciilor de tot felul)”. Complementar activității Bisericii, în Vechiul Regat, susținerea legilor morale se făcea pe diverse căi, în publicații de specialitate (ex. Nu se cuvine! Reguli practice de bună cuviință între oameni-Marin Florea Livescu, 1905; Desordinea morală în viața noastră privată și cea publică-Theodor I. Focșăneanul, 1897; Manualul căsătoriei- N.I. Petrescu, 1891) și presă (ex. Albina, Tribuna familiei, Idealul căsătoriei, Glasul săteanului) sau prin intermediul prelegerilor ținute de personalități ale culturii în atenee. În programul conferințelor Ateneului Român pe anul 1883-1884 figurau expuneri precum: „Moravuri vechi și moravuri noi” de Gr. Vulturescu, „Despre noua generație. Schiță de moravuri și de caractere” de G. Miron, „Moravurile orientale și românii” de S.D. Olănescu. Toate deplângeau dezordinea morală cauzată de noile valori promovate în epocă, precum interesul material și binele personal, în detrimentul virtuților creștine.
Adesea, eșafodajul de norme forma o fațadă „care menaja sentimente plăpânde şi orgolii înflăcărate” sau ascundea comportamente imorale. Scrierile lui Freud au dezvăluit cât de apăsătoare erau de fapt aceste coduri de comportament, căci îi determinau pe mulți să-și reprime sentimentele, fapt ce declanșa patologii fizice sau psihice. Alteori, luptând să-și suprime trăirile, omul sfârșea guvernat de ele. Moralitatea autoritară nu a evoluat pentru a face față provocărilor modernității, drept urmare a început să fie contestată, mai ales de artiști și de oameni de litere care portretizau caustic societatea vremii, plină de contradicții. Emanciparea femeii, sportul, autoafirmarea tineretului conlucrează pentru a dizolva granițele dintre sexe. Generațiile conservatoare pun pe seama acestor schimbări de paradigmă declinul moral, numărul din ce în ce mai mare de divorțuri, de copii abandonaţi, nelegitimi (România aflându-se printre primele ţări din Europa la acest capitol) sau cu un singur părinte.
Între morala publică și cea personală se deschide o prăpastie pavată cu ipocrizie și disimulare. Dat fiind că bunul renume al familiei putea fi pus în pericol de ochii și gura lumii, un anumit grad de cenzură se manifesta în toate aspectele vieții, dar mai ales sexualitatea era vizată, care „deși nu putea fi ignorată, trebuia să fie invizibilă”. Dintre toate viciile care afectau instituția căsătoriei, concubinajul atrăgea disprețul comunității, cuplul imoral „fiind arătat cu degetul ca pe răufăcători sau criminalii de rând” și constrâns să intre în legalitate. Urma adulterul, care era socotit o plagă a societății moderne, „o pată urâtă care se întindea întunecând strălucirea căsătoriei”, vina pentru căderea în ispită fiind împărțită între soți. Chiar și celibatul era privit circumspect deoarece se considera că întreține prostituția și adulterul, determinând sporirea numărului divorțurilor și slăbirea sănătății populației.
Fiindcă Bucureștiul era un „oraș de steclă unde se știe tot ce se face și însuți ce nu se face”, opinia publică putea perturba „tihna dragostei” precum și întreaga existență a unui individ. În 1881 Eminescu îi scrie Veronicăi Micle: „Ceea ce are cineva mai scump trebuie să păzească cu toată discreția. Găsit-am oare noi amândoi din nou comoara noastră pierdută, odorul nostru neprețuit, dragostea noastră? Dacă am regăsit-o, să nu mai spunem nimănui. […] Nici un obraznic și nici un indiscret să nu mai prindă de veste.”
Iubirile libere, neîngrădite de contract marital sau relațiile pasagere cu domnișoare considerate fără moravuri apar şi în literatura dedicată perioadei (ex. Enigma Otiliei-George Călinescu, Sfârşit de veac în Bucureşti de Ion Marin Sadoveanu, O blană rară de I. L. Caragiale).
În pofida, sau mai bine zis datorită controlului exercitat de morala publică, industrii întregi, precum literatura pornografică, localurile care ofereau „senzații tari” și casele de toleranță au înflorit. Însemnările personajului lui I. Minulescu, Mihai Băleanu (Bucu), referitoare la progresul societăţii cuprinde și „reforma” politicii hoteliere cu privire la această „micro-industrie a plăcerilor carnale”: ,,vipera [oraşul] s-a civilizat. Străzile au fost pavate cu asfalt şi luminate cu electricitate… liceenii nu-şi mai dau întâlnire cu modistele şi croitoresele pe maidanele oraşului. Hotelurile au început sã închirieze camere cu luna, cu ziua şi chiar cu ora…’’
Publicațiile care își asumau funcția de reformare socială, popularizau imaginea prostituatei, pentru a ilustra pericolul sexualității feminine. În realitate, „fundamentul vieții erotice de dincolo de hotarul căsniciei era prostituția”, stare de fapt susținută de „spații de rendez-vous pentru societatea care căuta să-și înece singurătatea în ebrietatea senzațiilor.”
Un alt factor care a zguduit convențiile Belle Époque a fost progresul tehnologic. Cuceririle tehnologiei (electricitate, telefon, radio, cinema, bicicleta, mașina) au generat noi stiluri de viață incompatibile cu normele anterioare și au creat noi perspective educaționale pentru mase. Progresul este și unul de mentalitate: „oamenii, fie ei școliți sau autodidacți […] înlocuiesc nevoia de miracol cu bucuria explicației științifice.”
Text : Alexandra Rusu
În imagini : Ilustrații și anunțuri din publicațiile Asmodeu (1874), Bobârnacul (1878) și Furnica (1908).
Bibliografie :
Gabriela Adameșteanu, Dimineață pierdută, Editura Polirom, București, 2012.
Ion Bulei, Lumea românească la 1900, Editura Eminescu, București, 1984.
James DiFilippo, A Literary and Psychological Portrait of the Belle Epoque, 2015, Doctoral Dissertation, https://opencommons.uconn.edu/dissertations/904.
Mirela Ianoși, Mentalitatea burghezului român în literatură, în perioada Belle Époque, 2010, https://www.academia.edu/4870822/MENTALITATEA_BURGHEZULUI_ROMAN_IN_LITERATURA_%C3%8EN_PERIOADA_BELLE_%C3%89POQUE.
Ion Minulescu, Corigent la limba română, Editura Minerva, Bucureşti, 1974.
Lucian Nastasă, Generație și schimbare în istoriografia română (sfârșitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea), Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1999.
Ioana Pârvulescu, În intimitatea secolului 19, Editura Humanitas, București, 2017.
Liliana Andreea Vasile, Să nu audă lumea. Familia românească în Vechiul Regat, Editura Tritonic, București, 2010.
Ștefan Zweig, Lumea de ieri. Amintirile unui european, Editura Humanitas, București, 2012.
Asmodeu, 19 mai 1874.
Bobârnacul, 15 ianuarie, 5 februarie, 9 aprilie, 7 mai 1878.
Furnica, 11 sepembrie, 18 septembrie, 4 decembrie 1908.
