Autor :Manolache Mădălina, Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici, Muzeul Municipiului București
Frații Minovici au avut o activitate intensă și fascinantă pe teritoriul justiției într-o perioadă ce coincidea cu începuturile modernizării sistemului nostru justițiar. Ștefan Minovici a fost solicitat adesea, alături de pictorul Eugen Voinescu (1842-1909), fost consul la Budapesta, Constantinopol și Odessa și profesor la şcoala de Belle-Arte din Bucureşti, pentru a cerceta numeroase documente bănuite de a fi fost falsificate. Unul dintre numeroasele cazuri anchetate împreună a fost, de pildă, testamentul prințului Gr. Sturdza, care, în urma expertizei grafice și a fotografierii sale, a fost declarat fals.
Despre rolul fotografiei în justiție, mai precis, asupra probării falsității documentelor discuta chimistul Ștefan Minovici, în cadrul unei conferințe susținute la zorii secolului trecut. Călcând pe urmele fratelui său mai mare, Mina Minovici, Ștefan studia chimia la Facultatea de Medicină din București, având numeroase legături cu chimia legală în activitatea sa profesională ulterioară.
Ștefan Minovici a lucrat în cadrul Institutului de medicină legală, ocupând funcția de chimist legist. Laboratorul de toxicologie era bogat dotat cu aparatură pentru identificarea naturii petelor.
În amfiteatrul Laboratorului de Chimie din strada Brezoianu, chimistul a pus în lumină marele aport al științei față de întrebările justiției: „Justiția apelează la serviciile chimiei când dă verdicte în numeroase cazuri de crime, violuri, otrăviri. Chimia intervine în serviciul justiției prin intermediul ramurii speciale – chimia legală, făcând apel la fotografie”.
Împotriva experților caligrafi
În ceea ce privește cercetarea actelor presupuse de a fi fost falsificate, a căror istorie nu este una neglijabilă, ci se pierde în timp, Ștefan Minovici era de părere că vechiul procedeu, caligrafia, cât și noua știință a grafologiei, nu își mai aveau locul în noua epocă a modernității. Metodele de comparație a scrisului, folosite de caligrafi, duceau uneori către concluzii echivalente cu „erori regretabile”. Iar de aceste concluzii depindeau viețile inocenților inculpați pe nedrept sau viitorul vinovaților ce trebuiau identificați și pedepsiți pe măsura faptei lor. Caligrafii realizau, în opinia sa, o „simplă comparație superficială”.
Despre psihologia falsificatorului
Înainte de a arăta felul în care justiția se poate folosi de intervenția chimiei și a fotografiei în astfel de expertize, Ștefan Minovici contempla asupra psihologiei falsificatorului. În dorința de a profita de pe urma înșelăciunilor, falsificatorul se află într-o stare psihică anormală, ghidată de posibilitatea câștigului: „Actele falsificatorilor și ale criminalilor sunt produse în condiții psihice anormale, în care conștiința este tulburată așa încât e în imposibilitatea de a-și da seama de situație. Falsificatorul raționează și reflectează, însă prudența caracteristică spiritelor libere și bine echilibrate lipsește din mijlocul ideilor tumultoase. Orbit de speranță înșelătoare – falsificatorul comite acte pe care în condiții psihice normale nu ar îndrăzni să le execute”.
Fotografia în folosul justiției
Au fost caracterele unui document scrise cu aceeași cerneală sau s-a intervenit și cu o cerneală diferită? Datează scrierile din același timp sau aparțin ele unor date și indivizi diferiți? Prin apelul la Știință, prin intermediul fizicii și chimiei, al microscopului și fotografiei, se putea ajunge, în sfârșit, la răspunsuri definitive.
Fotografia realizată unui document în lumină incidentă și transversală putea arăta dacă caracterele actului au fost îndepărtate pe cale mecanică: urmele lăsate de acest tip de îndepărtare vor deveni vizibile, dovada fiind umbrele lăsate. Pe cale chimică, caracterele puteau fi înlocuite cu ajutorul acidului oxalic, hipocloros – aici intervenea din nou fotografia. La nivelul plăcii fotografice, ștergerea chimică devenea vizibilă: placa înregistrând intensitatea luminoasă a culorilor, și nu culorile, cele din urmă fiind redate ca intensități. Culoarea îngălbenită lăsată de substanțele chimice (care, în mod normal, îi poate scăpa ochiului uman) va fi devenit vizibilă pe placa fotografică, într-o nunață închisă – așa cum percepem, de pildă, negrul.
Prin fotografiere se putea depista dacă s-au folosit mai multe cerneluri: pe placa fotografică cerneala apărea luminoasă în cazul în care în compoziția sa prezenta culori de la albastru la violet, sau mai închisă pentru cernelurile de la galben la roșu. Pentru a data caracterele unui act, scrisul era atins cu diverși reactivi chimici, rezultând, din dispariția mai înceată sau mai târzie, data carcterelor. Prin posibilitatea de a mări o imagine până la 10 ori (la acea dată, se înțelege), prin fotografie se puteau despista și falsurile de bancnote, privind asupra filigramelor și a desenelor. Replicarea desenelor nu putea fi niciodată exactă.
Exemplele discutate mai sus sunt doar câteva din cele oferite de omul de știință. Nicolae Minovici arăta, cu ocazia unei alte conferințe privitoare la răufăcători cum aceștia lucrau în tandem cu progresul științei, evoluând și perfecționând tehnicile de înșelăciune. Știința trebuia să pregătească, la rândul său, măsuri de despistare dacă nu de prevenție, ale înșelătoriei.
Surse:
Lucius, „Al patrulea congres pentru răspândirea științelor”, Universul, 1905, p. 1.
Ștefan Minovici, Falsurile în documente și fotografia în serviciul justiției, 1900.
- a., „Ultimele informațiuni”, Universul, numere din mai-iunie 1902.
- a., „Ultimele informațiuni”, Universul, 28 mai 1905.
