Autor: Mădălina Manolache – muzeograf, Muzeul Nicolae Minovici, Muzeul Municipiului București
Alphonse Bertillon (1853-1914) a rămas în istoria criminologiei drept pionier al poliției științifice și inventator al antropometriei judiciare. Celebra metodă Bertillon a fost un etalon pentru frații Minovici, care au introdus-o și la București, prin traducerea, în 1892, a lucrării Identificarea antropometrică (originalul fiind publicat în 1885). Traducerea începe cu o adresare reverențioasă, scrisă în limba franceză de către Mina, dedicată lui Bertillon. Ne rezumăm la a cita următoarele cuvinte: „…traducerea «Identificării antropometrice» va fi de mare folos pentru țara mea. Va face posibilă implementarea rigoarei (sic.) științifice în recunoașterea infractorilor sau a delincvenților … Antropologia criminală va obține probabil noi date din ea și, sporind astfel documentele sale deja numeroase, ne va spune într-o zi dacă există într-adevăr un tip uman condamnat de o fatalitate inevitabil la crime și fapte rele”.
Repere biografice și opera profesională: Alphonse Bertillon
Bertillon provenea dintr-o familie de oameni de știință renumiți. Bunicul, Achille Guillard, era pasionat de statistica umană, fiind inventatorul cuvântului „demografie”, iar tatăl, medicul Louis Adolphe Bertillon, a fost creatorul catedrei de Demografie din cadrul Școlii de antropologie a lui Paul Broca. Fratele său, Jacques Bertillon, medic, a fost autorul unor lucrări de statistică și responsabil al Serviciului de statistică din Paris. Bertillon a fost copilul nedisciplinat al familiei: nu a excelat la studii și a fost exmatriculat de la două licee, având un comportament excentric. S-a înrolat în Regimentul 139 al infateriei Clermont-Ferrand, apoi s-a înscris la Școala de Medicină, (pe care nu a terminat-o), unde a studiat scheletul uman, asupra căruia a aplicat măsurători pentru a stabili statistici. Totodată, Bertillon era interesat de teoriile criminaliștilor italieni care studiau osteometria. În opera sa, el a fost influențat de studiile în medicină și antropologie ale familiei. Cu ajutorul tatălui său, a fost angajat în cadrul Serviciul Prefecturii Poliției în 1879, unde s-a ocupat de identificarea indivizilor.
Identificarea recidiviștilor
La 31 august 1832 a fost abolită în Franța marcarea răufăcătorilor cu fier încins („la marque au fer rouge”), fapt care a împins oamenii legii să găsească noi metode pentru identificarea recidiviștilor. Noile legi împotriva recidivelor constau în categorisirea delincvenților în două grupe, cei primari și „curativi”, respectiv, recidiviștii. Pentru cei dintâi, se aplica o metodă „curativă”, ce consta în trezirea dorinței de reintegrare în societate, pe când, pentru recidiviști, penalitățile erau mai dure, aceștia fiind eliminați din mediul social.
Cum descopereau autoritățile identitatea unui recidivist? Se apela la un „mouton”, (un fel de „turnător”), adică un coleg de celulă căruia inculpatul să i se confeseze. Gardienii din penitenciare erau stimulați cu o „primă de recunoaștere” în valoare de 5 franci. Mai existau la Prefectura Poliției Paris fișe cu descrieri fizice mai degrabă vagi cu privire la cei arestați. În 1819, lua naștere ideea unei galerii de portrete cu perturbatorii societății, portete realizate cu ajutorul unui aparat cu sistem de proiecție pentru realizarea unui profil uman în trei minute, idee care nu a fost însă adoptată.
La 1870, Prefectura Poliției Parisului se ocupa de fotografierea infractorilor, însă, în lipsa unui sistem metodologic de ordonare a acestora, s-a ajuns la aculumarea în dezordine a peste 60.000 fotografii. Aici a intervenit Bertillon. Din 1882, el a măsurat indivizii arestați, antropometria fiind baza sistemului de identificare. Convingerile sale porneau de la descoperirea că începând cu vârsta de 20 de ani, individul are scheletul complet format, iar dimensiunile osoase ale oamenilor sunt complet diferite. Fotografiile infractorilor erau astfel asociate unor măsurători: talia, lungimea si lărgimea capului, lungimea piciorului, a degetului din mijloc, etc. Măsurătorile erau realizate cu ajutorul unui „compas de grosime” și a unui „compass cu glisieră” (am folosit traducerea lui Mina Minovici a termenilor). Urma împărțirea pe sexe, pe staturi (mică, mijlocie, înaltă), pe culoarea ochilor, și consemnarea eventualelor însemne (cicatrici, tatuaje).
Mulți au desconsiderat metoda antropometrică, care a avut însă succes: din 1883-1884, din 19.771 de indivizi măsurați, 290 au fost identificați. Prin măsurarea staturii celui arestat, poliștii știau în care set de fotografii să caute. Dacă recidivistul spunea numele adevărat, era mai simplu, căci fotografiile erau clasificate alfabetic, nu doar antropometric. Măsura era aplicată chiar dacă nu beneficia de recunoaștere oficială. Mulți s-au împotrivit măsurării omului nud, percepând acțiunea ca un atentat la intimidate. Nici la noi în țară serviciul de antropometrie nu a fost întâmpinat în unanimitate cu mare entuziasm. Din 1885, servicii de antropometrie au apărut în Lyon și Marsilia. Din 1887, fiecare penitenciar din Franța aplica metoda Bertillon deținuților, transmițând prefecturii poliției fișele lor.
Fotografia și antrenarea văzului
Alte metode la care a apelat Bertillon pentru identificarea răufăcătorilor erau „portretul vorbit” („portrait parlé”) cât și fotografierea judiciară (a arestatutului sau a locului crimei). „Portretul vorbit” sau raportul descriptiv reprezenta descrierea morfologică a chipului, cu menționarea caracterelor distinctive, în care erau atent analizate trăsăturile fețelor celor arestați. Bertillon a urmărit dezvoltarea unui vocabular morfologic cât mai precis pentru acest tip de potretele. Fotografia judiciară lua forma unei fotografii a însemnelor celui arestat, fiind un document obiectiv, și nu un portret în sensul artistic, realizat în condiții riguroase (din față și profil). Un alt tip de fotografie, cea geometrică sau metrică, reprezenta locul așa cum a fost găsit la primele constatări ale unui crime sau ale unui furt, servind la analizarea indiciilor și la reconstituirea în imaginație a evenimentelor. Analizarea acestor probe era importantă pentru Bertillon, care atenționa asupra faptului că mulți nu știu să privească, sau privesc fără să vadă. Cei care i-au analizat opera au văzut în aceasta un act de „instrumentalizare a vederii ca știință” prin antrenarea ochiului în a repera detalii menite să dezlege misterele cazurilor investigate.
În imagini: 1. Pagina de gardă a lucrării Identificarea antropometrica tradusă de Mina Minovici
- Fișă antropometrică realizată de Mina Minovici (în imagine apare el însuși) după modelul Bertillon – sursa RJLM.
Surse:
Buda, O., Ceapă, I.N., Kozma, A., „Bertillonage and criminal anthropology in Bucharest, 1893”, RJLM, Vol 26, 2018, pp. 209-211.
Castro, Teresa, „Une cartographie du crime: les images d’Alphonse Bertillon”, Crimino Corpus, 2011, https://journals.openedition.org/criminocorpus/354?lang=en.
Kaluszynski, Martine, „Alphonse Bertillon et l’anthropométrie judiciaire. L’identification au cœur de l’ordre républicain”, Crimino Corpus, 2014, https://journals.openedition.org/criminocorpus/2716.
Minovici, Mina, Identificarea anthropometrica. Methoda Bertillon. Traductiunea instructiunelor signaletice cu ua introducere de Doctorul Mina Minovici, Ollier-Henry, Libraire-Editeur, Paris, 1892.
