Stimate doamne, Stimați domni, Dragi prieteni,
Având în vedere evoluția pandemiei și restricțiile de călătorie, suntem nevoiți să amânam Conferința Internațională de Antropologie Urbană programată pentru 13-14 noiembrie 2020, ajunsă la cea- de VI-a ediție. Perioada luată în calcul pentru reprogramare în acest moment este 2-3 aprilie 2021, perioadă care coincide cu vacanța de primăvară a invitaților noștri de la Universitatea din Valladolid, Spania. Vom reveni însă cu un calendar concret, inclusiv pentru predarea lucrărilor în format scris în vederea publicării, în funcție de evoluția situației. Toate înscrierile acceptate rămân, desigur, valabile.
Vă mulțumim pentru interesul acordat, am fost plăcut surprinși de numărul mare de lucrări propuse, și vă asigurăm că această conferință va avea loc în cele mai bune condiții posibile.
Cu toată considerația,
Dr. Adrian Majuru
manager general al Muzeului Municipiului București
Dr. Cătălin D. Constantin
prodecan, Facultatea de Litere, Universitatea din București
coordonator al conferinței